Construcția X13

Ceea ce urmează este descrierea – pe foarte scurt – a aventurii numite X13. Nu, nu este un roman S.F.! Este pur și simplu aventura construcției primei bărci din viața mea. Iar la momentul respectiv, în afară de ceva terminologie din domeniul nautic și ceva experiență ca utilizator de bărci open, zău că nu știam absolut nimic despre construcția de bărci. Despre lucrul cu materiale compozite – nici atât.

Păi bine măi nene, atunci ce-ți veni?

Ei bine, tot pe scurt, povestea sună cam așa: nu există nici un producător de ambarcațiuni – pe care să mi-l pot permite – care să vândă o barcă pe gustul meu. Și dacă nu există, de ce nu aș fi chiar eu marangozul? (pentru cine chiar nu știe, acesta este nenea acela care construiește bărci).

Pentru referință, bărcuța din fotografie are următoarele dimensiuni caracteristice:

  • Lungime =3,70 m;
  • Lățime maximă = 1,40 m;
  • Pescaj = 0,1 m;
  • Bord liber = min. 0,4 m;
  • Înălțime oglindă = 48 cm (cizmă scurtă);
  • Masă (fără motor) = aprox. 90 Kg;
  • Motorizare recomandată/maximă = 9,9/15 hp;
  • Comandă la manșă a motorului.

Acum ar cam fi cazul să decriptez și titlul: Întreaga pagină se referă la o bărcuță, realizată de la concepție la forma finală de către subsemnatul. I-am zis Construcția X și nu Barca X pentru că, sincer, nu prea știam ce o să rezulte din niște desene pe hârtie. Și i-am zis 13 nu din motive numerologice ci pentru că 13 este lungimea totală în feet (pe românește aprox.3,7m). Deci Construcția X13.

Dar să mergem mai departe. Ce mi-o fi venit să construiesc o bărcuță cu asemenea dimensiuni? Păi motivul pentru care este atât de mică este că mi-a fost frică să nu stric prea multe materiale pe ceva ce nu știam cum o să fie. Eram sigur că o să plutească – doar are o inimă din lemn – însă nu prea știam sigur cum o să plutească.

Este drept, nu este chiar barca pe care orice pescar respectabil de Deltă și-o dorește! Aceea ar trebui să aibă ceva mai mulți metri lungime și ceva mai mulți centimetri lățime. Dar – și aici o să trebuiască să mă credeți pe cuvânt – este o bărcuță pentru un pescar (+necesarele 150 Kg de “absolut indispensabile” ciorcioboate) ce poate oferi tot ceea ce își poate dori acesta: o viteză rezonabilă de deplasare (18-20 kt), o ținută de drum extrem de plăcută, stabilitate în staționare, economie de combustibil (barca și motorul costă dar plimbarea este gratis!) și, mai presus de orice, siguranță. De mult nu am mai avut sentimentul de siguranță oferit de X13! Cred că face față cu brio și necesităților de transport pentru două persoane dar… cam atât.

Dar gata cu vorbăria! Hai să vedem decalogul de la care am pornit în realizarea acestui proiect:

  • să fie sigură (ies cu barca să mă distrez și să mă simt bine, să mă bucur de viață nu să o închei eroic, nu pentru adrenalină, că se ocupă alții să am parte de destulă…);
  • să fie utilizată în Deltă (ape mici, trafic, vegetație, lacuri mari cu posibile valuri mai semnificative);
  • să fie suficient de rapidă în condiții de deplasare pe Dunăre;
  • să fie suficient de stabilă dacă am chef de pescuit din barcă (deși prefer de pe mal, subsemnatul fiind catalogat de un bun prieten drept “pescar de cadă din baie de bloc”);
  • să fie ușoară (nu are sens să plătesc pentru motor și combustibil ca să se plimbe barca. Asta fără să pun la socoteală faptul că am întâlnit situații în care am cărat eu barca peste un prag, și nu invers);
  • să aibă nevoie de un motor de putere cât mai mică (asta și pentru că trebuie să respectăm Delta și prin fapte, nu numai prin intenții/vorbe);
  • barca să coste cât mai puțin. Nu moca! Scump și prost există dar ieftin și bun, nu prea. Iar dacă nu te cheamă Dedeman, nu ai cum s-o construiești din ce găsești prin curte;
  • să respecte tradiția locală, atât cât se poate (există un motiv temeinic pentru această cerință, chiar dacă nu este evident din prima, pentru care ambarcațiunile din Polinezia ori Canada nu arată chiar ca cele din Deltă);
  • să nu am nevoie de scule scumpe pentru construcție. Ei, fie, ceva mai multe decât găsești în sertarul din debara dar nu de o mașină de tăiat pe coordonate;
  • să fie frumoasă! (nu râdeți, că lucrurile frumoase au tendința de a funcționa mai bine. Există o întreagă filozofie pe acest subiect).

Nu am să vă plictisesc acum cu tot parcursul de la idee la planuri de execuție, cert este că partea informatică m-a ajutat numai parțial și a trebuit să stric o groază de hârtie milimetrică și de carton și să fac uz de bruma de amintiri din copilărie despre construcția machetelor.

Nu puteam însă să nu-mi pun în practică unele dintre ideile care “mă frecau” de tare mult timp. Sincer, ideile nu-mi aparțin ci sunt împrumutate de la unele ambarcațiuni ale unor producători consacrați.

Prima dintre ele se referă la designul provei. Am plecat de la constatarea că mă încurcă forma ridicată a provei atunci când, acostat fiind cu prova în mal, îmi este oarecum greu să țopăi peste bordaj, mai ales dacă am mâinile ocupate. Am ales deci o formă, care are o serie de avantaje în corectarea problemei mele, dar și în ceea ce privește diminuarea efectului velic ( este adevărat  că la dimensiunile actuale, acest efect nu este prea pronunțat) ori drenarea apei atunci când un val se sparge pe prova.O altă idee este legată de amplasarea scaunului barcagiului. Impactul amplasării scaunului sub un unghi față de axul bărcii are efecte benefice asupra stabilității statice, dar și dinamice prin deplasarea centrului de greutate al barcagiului către axul acesteia. Din punct de vedere al comfortului, cel care a avut ideea este un geniu! Poziționarea scaunului sub un anumit unghi combinată cu o poziție ușor ridicată a scaunului duc la o poziție a brațului stâng extrem de ergonomică iar vizibilitatea pentru supravegherea zonei pupa este mult îmbunătățită. Aș mai remarca și faptul că această poziție permite și o foarte bună manevrabilitate a manșei motorului.

După variantele (nenumărate) pe hârtie au urmat variantele – mai puține, este drept – din hârtie (și lemn). Și mă refer la machete.

Într-un final apoteotic, m-am hotărât în privința unei machete care corespundea din punct de vedere al caracteristicilor hidrodinamice – dar și estetice – și am putut ridica desfășuratele pe care le-am utilizat pentru realizarea desenelor de execuție. Inutil să povestesc câtă nesiguranță, câte îndoieli, de câte ori am reluat totul de la început. Cert este că după ce m-am hotărât care este macheta care va prinde viață am trecut la achiziționarea materialelor.

Evident că nu poți construi o barcă adevărată strict dintr-o machetă. Așa că, vrând-nevrând, a trebuit să mă “împrietenesc” cu un progrămel CAD nu foarte complicat și să-mi aduc aminte de bruma de cunoștințe de desen tehnic pe care cu mult, mult timp în urmă un domn’ Profesor s-a chinuit să mi le bage în cap.

Mai jos sunt materialele cele mai “exotice” folosite. La acestea se adaugă și multe altele, cum ar fi șipcă de pin, dulap de pin, fibră de sticlă de diferite grosimi și cu diferite tipuri de țesătură, spumă poliuretanică extrudată, ceva accesorii marine și… multe, multe altele.

Am purces la “organizarea de șantier”. În haosul existent în atelierul proprietate personală, am creat un pic de spațiu, pentru un haos și mai haos. A fost obligatoriu să lucrez într-un spațiu închis deoarece multe din etapele de construcție impuneau folosirea unor substanțe (rășini epoxidice) care pentru polimerizare necesită anumite condiții de temperatură și umiditate.

Pentru că nu am în dotare decât una pereche brațe, a fost nevoie să cresc un pic bugetul pentru a confecționa o structură ajutătoare în procesul de montaj.

Și a sosit și momentul adevărului: momentul în care am făcut primul decupaj în prețiosul (la propriu) placaj okoume. De acum zarurile erau deja aruncate! Și parcă m-am mai liniștit puțin.

« de 2 »

Foarte cinstit: cred că cea mai plină de satisfacții etapă a fost cea de montaj. Practic tot ceea ce gândisem anterior se materializa. Satisfacțiile erau imediat palpabile. Și asta fără să pun la socoteală plăcerea lucrului cu lemnul.

Aici am făcut și prima greșeală, tipică – am aflat eu mai tărziu – pentru un începător: neîncrezător fiind eu în calitățile acestei metode de construcție, pentru că aveam impresia că structura de rezistență este prea firavă, am trecut la supradimensionări. Aceste supradimensionări m-au “costat” minim 10 Kg în plus la greutatea finală.

Din păcate, etapa următoare, deși a fost și ea plină de satisfacții, a fost plină și de praf. Și nu de orice fel de praf ci chiar de praf de fibră de sticlă. Cine a luat odată contact cu acesta, pe o piele transpirată, în mod sigur va avea despre ce povesti. Iar eu am de povestit!

« de 2 »

Pentru cine este dispus să încerce/repete experiența mea: nu vă zgârciți nici măcar o centimă la echipament de protecție! Mai ales atunci când este vorba de propria piele.  Etapa finisajelor a fost cea mai laborioasă. Inutil să povestesc aici despre toate cercetările făcute pentru a afla care este cea mai bună metodă de aplicare. Am cochetat chiar și cu ideea de a duce barca la vopsit la un vopsitor auto. NIET ! Ce-și face omul cu mâna lui…

« de 2 »

Trebuie să recunosc, la finisaje a rămas loc de mult, muuuult mai bine. Faptul că proiectul s-a întins pe o perioadă neprevăzut de lungă a influențat în mod decisiv calitatea finisajelor. Oricum, sincer mă mir că am putut munci ca un sclav atât de mult timp fără să am dovezi palpabile că produsul final va corespunde așteptărilor.

În sfârșit, după lupte seculare – care au durat chiar un an și jumătate! – am ajuns și la momentul testării. Am convocat un sobor de prieteni care să asiste la eveniment (dacă este să te faci de râs, măcar să te faci de râs în stil mare și cu martori).

Așa că am urcat minunăția pe peridocul achiziționat special, din timp.

Cu vechiul meu Yami – 15 hp pe poziție, cu scăunelul orientat șic și albul strălucitor, zău că nu arăta rău de loc! Măcar era frumoasă!

Testarea am făcut-o – unde în altă parte? – chiar pe lacul TECHIRGIOL, și chiar m-am întrebuințat un pic până să obțin aprobările necesare. Soția a refuzat să participe la ceremonial, intuind probabil că iadul ar coborâ pe pământ și ar vaporiza lacul în caz de dezamăgire majoră. Cert este că din momentul în care X13 a atins pentru prima dată apa a fost clar că ESTE barcă.

S-au topit instantaneu toate grijile acumulate  în prea-lungul timp de construcție. S-a dovedit că intuiția triplată de informație și multă, multă muncă a produs rezultatele dorite.

Cred că nu pot trece mai departe fără să amintesc că am beneficiat de resurse informaționale „de lux” și aici mă refer la prietenii de pe forumul CAP COMPAS al cărui membru am onoarea să fiu. Informațiile de aici de multe ori mi-au amestecat gândurile și de și mai multe ori m-au îndreptat în direcția bună. Mulțumesc!

Promit că, la un moment dat, atunci când am să aflu cum, am să plasez undeva pe pagină și ceva imagini de la ceremonia de botez – că doar X13 a dovedit că este barcă.

Despre calitățile nautice ale lui X13 am să vă povestesc pe larg atunci când am să mă întorc din Mirifica, locul pentru care a fost construită. Și iarăși promit: No bulshit!

Momentan este suficient să spun că bărcuța a ieșit cam așa cum mi-am dorit, deci nu există nicio șansă să devină un costisitor ghiveci de flori. Nu am să închei, totuși, fără să postez câteva imagini cu X13 în mediul ei natural.

Vânt bun din pupa, X13!

Nessy – iunie 2016