Mirifica

Există pe lumea asta multe locuri minunate, locuri în care natura îți taie răsuflarea și graiul, te face să te simți mai aproape de Dumnezeu.

Pentru mine, un asemenea loc este Mirifica Deltă a Dunării.

Nu este cel mai mare sistem deltaic din lume. Nu este cel mai complex și nici cel mai neatins de mâna omului. În mod absolut sigur nu este cel mai lipsit de poluare, bătrâna Europă având și ea bucățica ei de contribuție la acest aspect.

Dar are ea, Mirifica, ceva al ei, un ceva mereu nou, mereu altfel, care te vrăjește, te amețește și te face să revii, și să vrei să revii, iar și iar, indiferent la experiențele mai mult sau mai puțin plăcute trăite cu ocazia „expedițiilor” deltaice.

Inițial am crezut că este vorba despre o percepție strict personală, că am eu vreo afinitate, dintr-o viață anterioară, la aceste tărâmuri… Dar NU! Sunt mulți oameni, ce au aceiași percepție ca și mine, și revin la Mirifica stăpâniți fiind de aceiași vrajă.

Și mai are ceva Mirifica, încă mai are: un soi deosebit de oameni trăitori acolo. Nu sunt lipoveni, ucrainieni, olteni ori moldoveni. Sunt altceva! Sunt oamenii Deltei care nu sunt nici mai buni, nici mai răi, nici mai proști, nici mai deștepți, nici mai frumoși, nici mai urâți decât alți oameni. Sunt altfel! Poate ăsta este efectul pe care îl au pământurile veșnic tinere și apele vii ale Deltei asupra oamenilor. Promit că am să dezvolt cândva subiectul!

Pentru că sunt îndrăgostit ireparabil de Mirifica, i-am dedicat un loc aparte. Dacă vă pasionează pescuitul, sau numai natura, poate că paginile următoare vă vor ajuta să vă faceți o idee: Întoarcerea. 1997, Amintiri cu prieteni, Pescarii României (un articol din 1940), Ghinion, Mic ghid de C.O. în Deltă, La 6 Martie, etc.

P.S.: Fotografia din antet NU este „îmbunătățită” în vreun fel. Este un decupaj dintr-o fotografie „normală”, luată într-o după-amiază târzie de august, pe Bara SULINA, aproape de GORGOVA, în locul numit „La Plopi”, după o ploaie bună și înaintea unei ploi năpraznice de vară…