Creta 2014

Am o gașcă de prieteni mari amatori de turism european. Auzisem de la ei multe povestiri despre Grecia, unde ei merg de 1-3 ori pe an (de, alt program…), dar sincer, eu care așteptam colțul ierbii cu gândul la Mirifica, nu prea mă înghesuiam. Într-un final apoteotic, cerbicia din mine a cedat cu condiția de a nu fi unul din grupurile care, din cele 7 zile de vacanță „în străinătate”, petrec două pe drum conducând 2.000 Km și alte două dormind pe ei dar la Mediterană.

Așa că am căzut de acord că vom apela la serviciile unui transportator aerian iar acolo ne vom închiria roți pentru a vizita atât cât se poate vizita într-o săptămână. Experiența prietenilor: NEPREȚUITĂ! Nu numai că au știut să aleagă cea mai bună locație – zic eu – dar au și jonglat cu rezervările (cazare, bilete de avion, mașină) la un mod care a făcut ca această ieșire să fie și una foarte convenabilă financiar.

Și așa a început vacanța în Creta!

Am decolat de pe Otopeni, cu un charter TAROM, la o oră acceptabilă dimineața (07.20) iar călătoria a fost chiar Ok, într-un avion la cam 2/3 din capacitate.



După două ore fără un sfert am aterizat pe aeroportul Heraklion (aeroportul Chania nu este deschis traficului internațional) de unde urma să ridicăm și mașinile (8 persoane – 2 mașini). Acum o mică paranteză relativă la mașini: am făcut bine că am ascultat sfatul prietenilor și am ales mașini de buget, relativ mici ca dimensiuni, fapt care ne-a permis să călătorim pe unde am vrut fără restricții. De altfel singurul „tanc” văzut pe stradă avea numere de Constanța. Tipul de la firma de la care am închiriat mașinile, extrem de relaxat, trecea timpul pe lângă el! GPS-ul cu hartă EU – obligatoriu. Garmin-ul a fost extrem de precis și ne-a scutit de o mie de mizeriuțe.

De la aeroport cu mașinuțele, drept-drept până la pensiune. Vreo 140 Km pe șosele excelente (drumuri expres – viteza maximă 90 Km/h). Ceva mai multă atenție la traversarea periferiei orașului Chania, dar nimic spectaculos.

Și uite așa, pe la 10.30 opream în față la pensiune. Aveam oarece emoții deoarece ziua de cazare începe la 12.00 dar, dat fiind faptul că era început de sezon și că gazda noastră Dora este extrem de amabilă (șoc pentru cei obișnuiți cu litoralul românesc), la ora 12.00 abuzam deja  plaja și făceam planuri pentru restul zilei și pentru zilele ce vor urma.

Nu am să mai revin asupra condițiilor de cazare. Pot să spun decât atât: mai mult decât decente. Curat, baia extrem de curată, totul funcțional. Noi am utilizat chicineta doar pentru cafea (cu care am venit de acasă, prietenii știu de ce) dar erau alți locatari care chiar își pregăteau micul dejun ori poate chiar prânzul.

« de 2 »

Pensiunea este localizată chiar pe plajă, plajă cu nisip splendid și splendid amenajată. Un mic bar de plajă prepară sucuri de fructe, vinde înghețată și servește bere grecească la discreție, ba nu, la halbă. Apă curată, nisip curat cu punți de lemn pe plajă până la apă și dușuri la ieșirea de pe plajă. Șezlongurile gratis pentru locatarii pensiunii, 3 EUR pentru cei veniți din altă parte.

Ca program, democratic, am hotărât să procedăm astfel: fie dimineața, fie după amiaza plajă, ce rămâne excursie, ori excursie începută de dimineață cu plajă la destinație. Întrucât nu aveam prea mult timp la dispoziție am stabilit că ne vom mulțumi cu treimea vestică a insulei, lăsând pentru altă dată restul teritoriului.

În continuarea acestei pagini, nu voi respecta riguros cronologia, ci voi descrie, cu vorbe și imagini, obiectivele atinse.

Cum este și normal, voi începe cu Chania, care este și reședința prefecturii Chania. Multă istorie în orășelul acesta!

Orașul are o zonă turistică, cum altfel decât extrem de aglomerată, așa că bine ar fi să-ți lași mașina mai departe de zona portului turistic. Port turistic, fost port comercial, în jurul căruia, concentric s-a construit orașul. Clădirile au farmecul calcaros al Cretei, cu străzi înguste și întortocheate a căror monotonie coloristică este spartă doar de tufele de leandri și trandafiri.

« de 6 »

Oricum, să ai pe cineva care a mai fost prin zonă este super. Altfel, cred că ne-ar fi trebuit ceva foraj pe net ca să aflăm despre existența acelei localități numite Elafonissi.

De ce Elafonissi? Pentru că acolo se află o minunăție a naturii: o lagună cu nisipuri roz. Bine, poate rozul nu este tocmai culoarea mea favorită dar chiar merită să vezi combinația albastru Mediterană – cuarțuri roz. Plus că, lagună fiind, nisip fiind (roz) logic că se poate face plajă și acolo. Și dacă nu cerem prea mult, om găsi și ceva de mâncare.

« de 2 »

Am găsit și de mâncare și soarele a fost darnic cu noi, așa că totul a fost absolut Ok.

Eu am obiceiul ca, atunci când este posibil, să fotografiez/filmez drumul, șoseaua, peisajul înconjurător. Asta pentru că pe drum fiind, poți capta o impresie, o imagine de ansamblu a locului pe care îl străbați. Nu trebuie să vă străduiți să descifrați în imaginea de mai jos drumurile pe care le-am străbătut pentru a ajunge la destinațiile noastre. Ele sunt prea mici pentru a fi figurate la scara asta a hărții. Este suficient să știți că sunt în număr de trei, străbat insula de la NORD la SUD și sunt trei cele mai vestice drumuri din Creta.

Despre drumurile din Creta, așa cum le-am perceput eu, sunt multe de spus. În primul rând că, în pofida reliefului, sunt foarte bune, bine marcate și semnalizate. Apoi că sunt foarte înguste. Câteodată, extrem de înguste. Un autocar nu ar putea trece pe acolo. De aceea, cu rare excepții, majoritatea mașinilor întâlnite pe traseu sunt din gama mic spre micuț. Apoi, mai pot spune că sunt solicitante. Pentru mașină mai mult, pentru șofer mai puțin. Dar oricum ai privi lucrurile, străbat peisaje superbe. Am fost mai zgârcit în comentarii dar ce ar mai fi de comentat?

« de 4 »

Mai trebuie să spun că nu am văzut nici un polițist pe nici un drum. De fapt nu am văzut vreun polițist de orice fel. Asta nu înseamnă că nu este poliție. Gazda noastră ne spunea că poliția rutieră este destul de înțelegătoare cu mașinile cu numere de închiriat, atâta timp cât nu sari prea tare calul.  În concluzie, din punctul meu de vedere și pentru partea de insulă vizitată, nota 10+ pentru infrastructura rutieră!

Una dintre atracțiile turistice găsite de amicul meu pe coasta sudică a insulei este și orașul Paleochora sau Paleiochora. Principalele vestigii istorice datează tot din perioada venețiană a insulei când a fost construit Castel Selino.

Și, am zis noi, dacă tot am bătut amar de cale, hăt de la Marea cea Neagră, nu ar fi frumos să vedem ce a mai rămas din cetatea construită de venețieni și dărâmată fo’ sută de ani mai târziu de cam șturliubaticii localnici ai Cretei, iuți și zurbagii, ce mai degrabă l-au tolerat pe piratul Barbarossa decât pe serioșii neguțători.

« de 4 »

Un lucru este cert: deși am căutat plaja, nu am găsit decât ceva țărmuri stâncoase. Dar ceva tot am realizat: hoinărind în peisajul de sorginte marțiană, am dat peste „instalația de extras sare de mare” a localnicilor, adică niște plase mari dintr-o țesătură de sac, întinse în scobiturile stâncilor, în poziții unde, atunci când bate furtuna, rămâne captivă apa de mare. Soarele desăvârșește lucrarea. Mi-am permis să recoltez, din scobiturile fără plase – exploatare la liber, am zis eu – vreo 200 gr de cristale splendide de sare de mare. Super!

Am spus pe undeva, că nu obișnuiesc să fac fotografii mâncării. Și așa este dar povestea excursiei la Pale(i)ochora mi-a adus aminte de masa de seară care a urmat. Și atunci m-am gândit că nu ar fi rău să vă vorbesc un pic despre ce și cum se poate mânca pe insula Creta.

În primul rând trebuie să știți că bucătăria Cretană este cea grecească, dar, în mod sigur există mari diferențe în modul de preparare și în arome. Aromele Cretei, zic eu, sunt mai puternice, mai sălbatice ori poate mai aspre dar într-un mod delicios.

În al doilea rând, un sfat de la un prieten pe care eu îl consider un guru al plăcerii de a mânca: Evitați tavernele care arată a restaurant din Mamaia cu personal din Centrul Vechi. În Creta orice restaurant care arată ca un restaurant îți va servi mâncarea „grecească” din oricare alt colț al planetei. Rupeți-vă 30 de minute din timpul vacanței și umblați pe străzile mai înguste (ori în linia doi de case di la drum) și este imposibil să nu găsiți o tavernă în vreo curte, sub o boltă de vie. Probabil că nu au un meniu tipărit – sau poate că au – și foarte probabil că dacă sunt săriți de 45 de ani nu știu o boabă de engleză. Dar te vor băga în bucătărie și te vor lăsa să alegi felul principal din două sau trei feluri. Am zis felul principal pentru că o să fii uimit când, abia așezat la masă, o să apară gazda sau ospătarul-gazdă și o să-ți pună în față o înghițitură de rachiu, și tzatzichi, și dovlecei la grătar, și ceva gavroși mai mărunți tăvăliți în făină și prăjiți în ulei, și – ooo da! – ceva măslinuțe în ulei de casă și pline de ierburi aromatice, și pâine prăjită, și… multe. Am zis și nu ori! Se umple masa. Pentru mine asta ar fi TOATĂ masa! Asta – cel puțin teoretic – este din partea casei. Eu sunt sigur că sunt incluse în prețul felului principal. În unele locuri mai mult, în altele mai puțin.

Mi-au plăcut cam toate preparatele din pește (deși eu nu prea mănânc pește), chiar toate preparatele din oaie (și pot să jur că oaia de Creta este o specie delicios-extraterestră) iar fructele de mare merită încercate, mai ales în combinație cu brânza locală (plăcintă de creveți cu brânză!). Gustul brânzei prăjite este altul decât în toată Grecia pentru că brânza este alta (nu are nicio legătură cu halumi, este mai mult o feta). Și dacă tot ați ajuns în Creta, căutați și încercați o bucățică de plăcintă de miel cu brânză și mentă. Dar nu mai mult decât vă recomandă bucătarul (tot pățitu-i priceput!).

Floarea este pusă numai ca să sparg monotonia paginii și ca să vă aducă aminte că deserturile sunt, în general, alcătuite din fructe sau iaurt cu miere și eventual nucă. Altceva, mai sofisticat și mai internațional, găsești la cofetărie.

Dar nu am vorbit nimic despre vinuri. Am dubii mari că insula își produce întreaga cantitate de vin necesară. De rachiu da, dar de vin… Recomand vinul rețina, care este un demisec alb de cursă lungă. Este exact ceea ce trebuie pentru bucătăria Cretană. Nu am încercat decât odată un vin roșu sec, dar nu mi-a plăcut. Chestie de gusturi… Rachiuri și lichioruri locale am gustat fo’ 20-30 de soiuri. Majoritatea bune. Unele de nebăut. Toate în cantități foarte mici.

Nota de plată vine însoțită fie de un desert, fie de o băutură din partea casei și, la momentul vizitei noastre, comparativ cu litoralul românesc, era RIDICOL de mică (aprox.50%).

Dar m-am luat cu vorba și o să înțelegeți cumva că vorbesc despre turism gastronomic în Creta. Nu, și ca dovadă am să vă povestesc despre croaziera către Gramvoussa și către Balos.

Croaziera asta era o b l i g a t o r i e! Adică ajungem pe o insulă, mare peste tot și noi nu ne dăm cu barca? Adică să ratăm o zi de plajă la Balos, la faimoasa Lagună albastră. No, așa ceva nu se egzistă!

Așa că ne-am îmbarcat în mașinuțe și după aprox.35 Km am ajuns în portulețul Kissamos, pe la 08.30 dimineața să ne luăm bilete pe un vaporaș (măricel – cam 200 de pasageri) care să ne transporte până la Cetatea Gramvoussa și mai apoi la Balos. Pe vaporaș ceva aglomerație, mai ales la bar și la restaurant. Totul civilizat, puțină muzică, conversații de oameni relaxați, în rest, adierea calmă a vântului călduț și glasul mării. Comentariile sunt, câteodată, de prisos…

« de 5 »

Prima escală a fost la Gramvous(s)a – am găsit denumirea și cu un singur „s” și cu doi.

Gramvoussa este o insuliță care, din punct de vedere militar, are două avantaje: controlează intrarea vestică spre Kissamos și are un port ce permite acostarea unei mici flote. Nu este de mirare, deci, că în secolul al XVI-lea, venețienii – mare putere navală/comercială/militară a vremii, cu Dumnezeu știe câte eforturi, au costruit pe această insuliță stearpă un castel-bastion. Vaporașul face aici o escală de două ore, timp în care poți – dacă ai toți mușchii la tine, să vizitezi ruinele castelului (istoric nu este mare lucru de văzut dar panorama face ca efortul să merite) și să observi fauna și flora locului.

« de 3 »

În drumul spre cetate, trei tarabe amenajate sumar, oferă spre vânzare sare de mare, ierburi aromatice, ulei de măsline și vietăți de mare naturalizate. Dacă ar avea și bandane ar face avere. Există și o fântână, dar nu am avut suficient curaj…

Am „ridicat ancora” spre plaja Balos, situată puțin mai la SUD de Gramvousa, destinația finală a mini-croazierei noastre.

« de 2 »

Nu știu pe ce loc și în ce top al plajelor se află „Blue Lagoon” din Balos, cert este că pentru mine se află în primele cinci. La Balos se poate ajunge și pe șosea, drumul fiind, din câte am auzit, foarte frumos, deși este unul pietruit și nu asfaltat. Este posibil să fie frumos, dat fiind faptul că este un drum de creastă, având marea pe ambele laturi. Problema este că trebuie, după ce vizitezi plaja, să ajungi înapoi la el. De la parcare la plajă, traseul este extrem de abrupt, așa că excluzând situația în care sunteți fani ai alpinismului la 30°C, lăsați-vă păgubași… Nava staționează acolo între 3 și 4 ore, mai mult decât suficient dacă nu vrei să parcurgi cursuri de supraviețuire.

Drumul de întoarcere este cam la fel cu cel de la venire. Singura diferență este că ocolim gingaș Gramvousa. Inutil să spun că pe drumul de întoarcere am provocat, spre „tristețea” bucătarilor, daune masive cambuzei navei. Undeva, în jurul orei 17.00 am ajuns la mașinile lăsate în parcarea din Kissamos.

Și cam asta a fost aventura noastră de o săptămână în Creta. Din toată insula am reușit, fără a fi deloc leneși, să acoperim, într-o oarecare măsură, cam ceea ce vedeți mai jos:

Dacă ar fi să centralizez ceva ponturi utile pentru o vacanță în Creta, acestea ar arăta cam așa:

  • Rezervați din timp cazarea și mijloacele de transport – veți economisi o groază de bani;
  • Călătoriți cu avionul până acolo! Nu cu mașina! Dacă nu aveți o vacanță de o lună, zău că este cea mai bună opțiune, chiar și din punct de vedere material;
  •  Călătoriți cu bani cash la voi în Creta. Ajută mult, și nu peste tot pe unde am ajuns noi erau POS-uri și ATM-uri!
  • Închiriați-vă o mașină mică și pe benzină (diesel nu prea am văzut). Prețul benzinei este variabil ca peste tot, dar, în general, mai mic decât la noi.
  • Fiți „open mind” și încercați mâncărurile și băuturile recomandate de localnici. Evitați restaurantele care arată a… restaurant. Faptul că ospătarul vorbește românește, nu ajută de obicei. Căutați tavernele care întotdeauna sunt mici și mai la dos. Nu exagerați cu mâncarea, chiar dacă sunteți sănătoși: nu toată mâncarea grecească este soft!
  • Cretanii ȘTIU să facă turism! Gândiți-vă că, poate, ce știți voi despre turism este greșit și ceea ce fac ei este bine!

Și astea fiind spuse, după ce ne-am luat rămas bun de la gazda noastră, cu care am rămas prieteni, am purces din nou către aeroport și casă. Parcă pentru a ne lega definitiv de acele meleaguri, și drumul spre aeroport ne fermeca.

Predarea mașinii s-a produs în absența persoanei de la agenție, care s-a mulțumit cu cuvântul nostru, telefonic, că mașinile nu sunt lovite și ne-a indicat unde să lăsăm cheile și actele. Absolut Ok!

La aeroport, am mai avut parte de o surpriză plăcută: fiind o cursă charter și formalitățile durând foarte puțin, întrucât toți pasagerii erau prezenți, TAROM a hotărât că poate decola cu 45 de minute mai devreme.

Super!

Ajunși la Otopeni, nici nu ne venea să credem că lucrurile au decurs atât de lin. Culmea, nici la recuperarea propriilor mașini nu au fost surprize. Parcă toate astrele au fost aliniate pentru a ne asigura o vacanță perfectă.

Realizați, sper, că nu am povestit, la modul subiectiv și imperfect, decât o mică parte din ceea ce am trăit în Creta. Nu am povestit despre prânzul luat pe o terasă de scândură suspendată deasupra unui hău de vreo 50 de metri, undeva prin munți, pe drumul de întoarcere din Paleochora, într-o casă ce aducea a sălaș de haiduci. Nu am povestit despre oamenii, mulți dintre ei mai săraci decât săracii noștri, cu inimă largă și primitori, care-și duc traiul prin râpele sterpe ale Cretei. Nu am povestit despre parfumul ierburilor sălbatice și al portocalilor fără valențe europene, imperfecți, care contribuie en gross la farmecul Cretei. Multe nu am povestit!

Cert este faptul că toți am rămas cu dorința de a revedea Creta.  Din fericire, nimeni din grupul nostru nu este adeptul turismului de palmares și  am lăsat multe alte minunății ale Cretei pentru data viitoare.

Pentru că, în mod sigur va fi o dată viitoare!

Nessy – martie 2017