Morunul uriaș (1981)

Pentru că am un pic de timp, am zis să continui cu redările dintr-un timp care – clar! – nu se va mai întoarce vreodată. Filmările fac parte dintr-un documentar realizat de Studiorile Sahia pe baza materialelor strânse prin eforturile Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, în regia lui Ion Bostan, în anul 1981. Documentarul prezintă viața pescarilor din Delta Dunării, în căutarea morunului uriaș, într-un peisaj mirific, încă actual.

Morunul este cel mai valoros pește al apelor noastre, fiind considerat nu numai Sturionul cel mai de preț, ci și gigantul peștilor din Marea Neagră. Tradițional, acesta se pescuia, în special, la gura de vărsare a Brațului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră, loc în care se cumulează o serie de condiții care au făcut posibilă prinderea acestuia.

Înainte de a începe competiția în aruncat cu piatra pentru „atitudine ne-conservaționistă” aș vrea să vă spun că să judeci prin prisma perceptelor actuale istoria, este cel puțin… deplasat. Oamenii aceia, așa au trăit și nu ei sunt de vină pentru cvasi-extincția acestei specii. Poate ar fi bine să ne uităm mai acuzator către cei pentru care o masă pescărească fără storceag este „cîh”, deși morunul este pe lista peștilor protejați strict de măcar 10 ani.

Rămân, totuși, amintirile despre leviatanii Mării Negre…