Început de drum spre Paradis…

Deși este jumătatea lui februarie, se pare că vremea nu mai are răbdare: un soare de primăvară timpurie răscolește toate chemările la viață ce au fost ca într-o adormire de vreo doi ani. Și m-a pălit un dor de ducă de mă doare!

Ca să mai îmi treacă, am umblat la cutia cu amintiri. Și o să împart cu voi bucuria unui început de drum pe care l-am parcurs de nenumărate ori. Nu de fiecare dată singur, nu de fiecare dată fără îndoieli, dar de fiecare dată, cu aceiași bucurie.

Ceea ce ați văzut, este, de fiecare dată, începutul aventurii… De fapt, partea de început – mai suportabilă! – a drumului spre aventură. Și cum, mai semnificativ, ar putea începe orice aventură altfel, decât prin trecerea unui hotar? A unui hotar de apă…

Dar, despre drumuri și hotare, despre speranțe, dezamăgiri ori victorii am să vă povestesc altă dată, mai pe îndelete. Nu de alta, dar este posibil ca în vreo trei ani, sub asaltul „civilizației”, aceste drumuri să dispară, și, de dragul verilor frumoase ce au fost, merită povestit despre ele.

Iar dacă un pic din bucuria verdelui Mirificei a rămas cu voi, înseamnă că nu v-am răpit degeaba trei minute de viață.

%d blogeri au apreciat: