Drum la Gorgova (2022)

Nu este primăvară! De fapt nu prea este nici iarnă. Cu toate astea este vreme urâtă, deci de stat în casă, deci de editat video, deci… de postat un nou filmuleț.

Mi-am propus să las ceva mărturii despre cum arată drumul spre… un capăt de drum, adică spre locul unde în lumea reală se termină drumul comunal Dc2, pre numele său sat GORGOVA, aparținând comunei MALIUC. Este drept că, la un moment dat, exista și un panou cu „Drum închis circulației publice” pe susnumitul drum. Deci, fiecare pe riscul său!

Este drept că acum a mai rămas o mică porțiune din întregul drum care arată așa cum o să vedeți în filmuleț. De la MALIUC și până la GORGOVA este drum asfaltat. Îngust, dar asfaltat.

Filmarea a fost prilejuită de o „excursie” pentru transportul bărcii proprii, la GORGOVA. Așa că atunci când urmăriți imaginile, să aveți un gând pios și pentru sărmanul Duster care trăgea după el un peridoc cu barca folosită pe post de remorcă. Remorcă plină cu materiale de construcții.

Traseul ales a fost „pe dig” – nu „prin pădure” – responsabil pentru alegerea acestuia fiind același peridoc.

Referitor la film, de data asta o să fie ceva mai lung, că am descoperit cum pot să-mi găzduiesc singur filmele (deci să vă așteptați la mai multe filmulețe de acum încolo).

Ajunge cu vorbăria! Puteți da sonorul tare: Equinoxe-ul lui Jean Michele sună, ca de obicei, demențial. Vizionare plăcută!

Un răspuns la „Drum la Gorgova (2022)”

  1. Salut, Nesicule ! Te cam invidiez pentru curajul pe care-l ai, dar asta nu ma mira, cunoscandu-te de ceva ani. Foarete frumos. Astepr umarea… Sarut mana doamnei !

Lasă un răspuns